Sunt la granita dintre doua lumi, sunt in prezent, e confuz prezentul, sentimente puternice dar actiune putina, e mai degraba un inghet, o asteptare, insa o asteptare activa folositoare, in care ma redescopar pe mine. S-au intamplat asa multe si intr-un timp asa scurt, incat inactivitatea de acum e bine venita pe de o parte, nimic nu e intamplator.Gandurile sunt ca si puful de papadie ce pluteste in fata ferestrei mele. Un tablou de un verde crud energizant dar linistitor imi desfata privirile. O coperta cu titlul "Jurnalul fericirii" N.S., sta langa mine, realitatea simpla infatisata intre coperti prin prisma autorului traita, rezoneaza cu experienta mea de viata doar pana intr-un anumit punct, dintre pagini se desprinde o mare nesiguranta generata de lipsa credintei autentice in Dumnezeu, o credinta cladita pe o fundatie slaba...in ciuda celor descrise, insa imi place nazuinta naivitatii autorului ca totusi in final va fi bine in ciuda realitatii dure. Ma surprind placut si ma amuza insemnarile pe marginea filei, facute de posesorul cartii, prieten apropiat, descopera zbuciumul, dilemele si nazuintele sufletului sau.
A fi tratat ca o fiinta libera si matura, presupune ca esti capabil si de a incasa adevaruri neplacute. Insa mai e nevoie si de curaj si sinceritate din partea altora sa iti spuna adevarul. Din ce in ce mai des, mi se spune scuza : "Ce sa faci, nu toata lumea e ca tine!", ceea ce iti lasa uneori un gust amar, insa trece. M-am saturat de oameni care confunda increderea mea in fiinta lor in ciuda a ceea ce vad la ei, cu naivitatea, faptul ca eu am crezul ca tu te poti depasi si devenii mai bun, nu inseamna ca sunt naiv si ca nu te vad cum esti, inseamna ca te iubesc si cred ca iti poti depasi partile de umbra numai sa vrei.
